E haos în Giulești! Daniel Niculae a luat decizia și își dă demisia de la Rapid!

E haos în Giulești! Daniel Niculae a luat decizia și își dă demisia de la Rapid!
SURSA FOTO: SPORT PICTURES
  • Publicat:
  • Actualizat:

Daniel Niculae (41 de ani) nu va mai fi președinte de club în Giulești. Fostul atacant, care a scris istorie pentru Rapid, își va da demisia de la gruparea finanțată de Dan Șucu.

Potrivit celor mai calde informații apărute în presa sportivă din România, Niculae a luat deja decizia și nu va mai continua să colaboreze cu giuleștenii începând din vară.

Sezonul 2023 – 2024, ultimul pentru Daniel Niculae în Giulești! Își dă demisia de la Rapid

Daniel Niculae, fost atacant care a câștigat tiltul, două Cupe și două Supercupe în Giulești, activează ca președinte în cadrul clubului Rapid din aprilie 2021, atunci când a fost convins să revină în proiect de Victor Angelescu.

Niculae a pus umărul la renașterea echipei în ultimele sezoane, însă în 2024 a fost în centrul câtorva episoade controversate. Iar poate cel mai mediatizat dintre ele este dosarul „Pyro”, în care fostul atacant este anchetat pentru că ar fi facilitat introducerea de materiale pirotehnice pe stadioane de către fanii Rapidului.

În plus, nici pe plan sportiv lucrurile nu merg foarte bine. Rapid a ratat toate obiectivele în sezonul 2023 – 2024, pe care l-a început cu așteptări foarte ridicate.

În acest context, Fanatik anunță că Daniel Niculae a luat decizia de a-și da demisia de la Rapid. Înfrângerea cu Universitatea Craiova de luni seară, scor 1-2 în Giulești, l-a convins că nu mai este cale de întoarcere, după cum informează sursa menționată.

Daniel Niculae va continua să rămână asociat cu Rapid și la ultimele trei jocuri ale giuleștenilor din acest sezon, din dorința de a nu agita și mai tare apele, după cum informează sursa citată. Ulterior, odată cu încheierea sezonului competițional, el îi va prezenta demisia lui Dan Șucu.

Dani Coman, alături de Daniel Nicolae: „Trebuie să fie puternic”

Prin intermediul ProSport, Dani Coman, și el fost jucător la Rapid, a ținut să îi transmită un mesaj de încurajare lui Daniel Niculae, care așa cum am precizat nu trece prin cea mai bună perioadă în finalul sezonului 2023 – 2024:

Daniel Niculae trebuie să fie puternic în această perioadă, eu asta îi transmit! Sunt alături de Nico în aceste momente, pentru că oamenii care îl cunosc cu adevărat știu ce fel de om este. Un băiat de mare, mare caracter, un tip extraordinar, așa îl pot caracteriza pe Daniel Niculae”, a transmis Dani Coman, prin intermediul ProSport.

Daniel Niculae a profesat la Rapid din postura de președinte în două intervale, august 2017 – iunie 2018 și din aprilie 2021 până în prezent. În calitate de conducător de club, fostul atacant nu a mai colaborat cu nicio altă grupare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cine l-a eliminat pe Călin Georgescu. Băsescu aruncă bomba în România: Au ajuns mesajele
Cine l-a eliminat pe Călin Georgescu. Băsescu aruncă bomba în România: Au ajuns mesajele
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×